Spovedania: intre om, Dumnezeu si Securitate

Ministrul culturii si cultelor, Adrian Iorgulescu, a cerut deconspirarea tuturor fetelor bisericesti care au colaborat, intr-un fel sau altul, cu fosta Securitate. Dupa parerea acestuia - parere pe care nu o pune nimeni la indoiala - exista numerosi preoti care, netinand cont de secretul spovedaniei, tineau politia politica la curent cu “pacatele” credinciosilor.

“Pe lângă ordonanţa de modificare a Legii CNSAS, pe care şi-o tot asumă preşedintele Băsescu şi care aparţine liberalilor, pe lângă Legea lustraţiei, va trebui să avem în vedere deschiderea arhivelor comuniste, ale UTC-ului, dar şi ale cultelor. Aici s-a strâns un balast fantastic. Preotul făcea informări. Venea omul să se spovedească şi ăştia făceau note informative”, a spus Adrian Iorgulescu.

Acum, sigur, nu pot sa nu ma intreb: cat de usor poate fi distrusa credinta intr-o institutie (de altfel atat de respectabila) precum Biserica Romana? Probabil ca la fel de usor pe cat le este oamenilor (fie ei si preoti) sa-si incalce juramintele “sfinte”, devenind turnatori cu buna stiinta.

Si, mai mult: acei preoti erau, inainte de toate, Oameni? Cum poti cere unui copil sa-si spuna pacatele inaintea ta, sa se spovedeasca inaintea Domnului, cand stii ca peste ora ai intalnire cu ofiterul informativ si-i vei spune tot? Si apoi cum te simti cand vezi ca respectivul copil - poate unul cuminte, pios, care a auzit din greseala ce nu trebuia sa auda - dispare brusc din bancuta lui si nu-l mai vezi niciodata?

Deci, ce fel de oameni sunt acei preoti?

Fara indoiala, au fost constransi (desi nu toti!), amenintati, etc. Dar verticalitatea? Dar “iubirea” pe care o cer neconditionat oamenilor? Dar oglinda in care se uitau cand (daca) se barbiereau, dimineata?
Departe de mine gandul de a huli Biserica, institutia. Dar preotii care au gresit atunci ar trebui, intr-adevar, scosi in fata si aratati cu degetul. Arunc cu piatra? Probabil, dar asa pacatos cum sunt nu am pretentii de “om sfant”, de “om al Domnului”, si nu cer altora ceea ce eu, un mic omulet, nu as putea face.

[kiewo!]