Ministrul culturii si cultelor, Adrian Iorgulescu, a cerut deconspirarea tuturor fetelor bisericesti care au colaborat, intr-un fel sau altul, cu fosta Securitate. Dupa parerea acestuia - parere pe care nu o pune nimeni la indoiala - exista numerosi preoti care, netinand cont de secretul spovedaniei, tineau politia politica la curent cu “pacatele” credinciosilor.

“Pe lângă ordonanţa de modificare a Legii CNSAS, pe care şi-o tot asumă preşedintele Băsescu şi care aparţine liberalilor, pe lângă Legea lustraţiei, va trebui să avem în vedere deschiderea arhivelor comuniste, ale UTC-ului, dar şi ale cultelor. Aici s-a strâns un balast fantastic. Preotul făcea informări. Venea omul să se spovedească şi ăştia făceau note informative”, a spus Adrian Iorgulescu.

Acum, sigur, nu pot sa nu ma intreb: cat de usor poate fi distrusa credinta intr-o institutie (de altfel atat de respectabila) precum Biserica Romana? Probabil ca la fel de usor pe cat le este oamenilor (fie ei si preoti) sa-si incalce juramintele “sfinte”, devenind turnatori cu buna stiinta.

Si, mai mult: acei preoti erau, inainte de toate, Oameni? Cum poti cere unui copil sa-si spuna pacatele inaintea ta, sa se spovedeasca inaintea Domnului, cand stii ca peste ora ai intalnire cu ofiterul informativ si-i vei spune tot? Si apoi cum te simti cand vezi ca respectivul copil - poate unul cuminte, pios, care a auzit din greseala ce nu trebuia sa auda - dispare brusc din bancuta lui si nu-l mai vezi niciodata?

Deci, ce fel de oameni sunt acei preoti?

Fara indoiala, au fost constransi (desi nu toti!), amenintati, etc. Dar verticalitatea? Dar “iubirea” pe care o cer neconditionat oamenilor? Dar oglinda in care se uitau cand (daca) se barbiereau, dimineata?
Departe de mine gandul de a huli Biserica, institutia. Dar preotii care au gresit atunci ar trebui, intr-adevar, scosi in fata si aratati cu degetul. Arunc cu piatra? Probabil, dar asa pacatos cum sunt nu am pretentii de “om sfant”, de “om al Domnului”, si nu cer altora ceea ce eu, un mic omulet, nu as putea face.

[kiewo!]

[din seria "Dosariada sau micile razbunari ale alesilor nostri"]

“Lavinia Şandru a debitat o serie de minciuni şi aberaţii la adresa mea. Pentru aceste tîmpenii, o voi da în judecată pe această curvă păguboasă, solicitînd daune morale în valoare de 20 de miliarde de lei. Dar, cine vorbeşte? O infractoare neruşinată” - Vadim Tudor despre Lavinia Sandru, dupa ce aceasta a afirmat, in cadrul unei emisiuni televizate, ca liderul PRM a facut politie politica, colaborand cu fosta Securitate.

Probabil ca afirmatia vicepresedintelui PIN, Lavinia Sandru, este mult mai importanta decat invectivele cu care C.V.Tudor ne-a obisnuit deja. In orice caz, aceasta vine dupa o alta, prin care (lovitura de teatru!) aceeasi L.S. o acuza pe Mona Musca de colaborare cu decedatul organism de opresiune. Mergand pe un fir logic (cel conform caruia L.S. nu vorbeste degeaba si ofera dovezi care intr-un final isi dovedesc valabilitatea), se prea poate ca insusi “democraticul” domn Vadim sa fi participat, la randul sau, intr-o forma sau alta, la “bunul mers” al sistemului represiv inainte de ‘89.

Dincolo de fapte in sine frapeaza, insa, limbajul liderului PRM. Desi personal nu ma mai mir de mult de bogatul “continut educativ” al vocabularului acestuia, mi se pare totusi hilar faptul ca un om votat de cateva sute de mii de alegatori isi poate permite asemenea comportament public. Logic, tocmai acesta l-a propulsat in randul partidelor “de top” ale tarii, si nu platforma politica sau ideile “inovatoare”. Si tot ignoranta unui popor hranit cu vorbe mari il mentine acolo unde e. Este vorba de un popor care zeci de ani a fost obisnuit sa auda cuvinte pompoase, fraze sforaitoare, sintagme precum “cel mai (iubit)”, “mandra noastra patrie”, etc. Popor care, printr-un grav retard moral, alege in continuare in fruntea sa oamenii cu cel mai sforaitor discurs, cu cele mai pompoase afirmatii, oameni care stiu sa “vorbeasca crantz” - adica limba poporului.

“o voi da în judecată pe această curvă păguboasă”...

Cuvinte pe care eu, un tanar oarecare, ezit sa le folosesc chiar intr-o conversatie cu cei mai buni prieteni isi fac loc pe ecranele televizoarelor, ma irita si ma fac sa-mi pun o intrebare (retorica) simpla, pe care si-au pus-o destui inaintea mea: cum sa cred ca “vom trai bine”, cand alegem sa ne reprezinte oameni cu limbaj suburban, care se bazeaza pe puterea si sonoritatea unor cuvinte tari, si nu pe platforme si ideologii politice?

>I<
regards!

Romania, 2006 A.D

Dosarele de securitate ale actualilor lideri politici se dovedesc o arma puternica in cadrul luptei pentru putere. Atat de pretuit, Marele Ciolan ramane un motiv destul de serios pentru ruperea-refacerea-incalcarea-innoirea aliantelor, dar si pentru razbunari, vendete si razboaie de uzura.

Dupa 17 ani in care nu am aflat NIMIC despre vrednicii nostri conducatori, iata ca valul de desconspirari incepe sa mature sticla televizoarelor. O fi bine, o fi rau? Bine, desigur, si raspunsul nu necesita argumentatie. Rau? Ma intreb asa, in naivitatea mea, pe cine o sa mai votez la alegerile urmatoare? Daca aflu acum ca toti liderii romani au fost, de fapt, umili colaboratori ai Securitatii, ca si-au turnat prieteni, rude si colegi? In cine as mai putea avea incredere?

Pana acum cateva zile nu mi se parea nimic aiurea. S-a aflat despre X sau Y ca a scris note informative? Foarte bine, ma gandeam. Sa afle poporu’ ce farisei are in frunte. Dar situatia a evoluat, vezi bine: Lavinia Sandru se trezeste, tam-nisam, sa o acuze pe.. Mona Musca. Cum d-na Mona era (este?) unul din personajele politice preferate de d-nului Eu, m-am revoltat: pai nu M.M. a sustinut atata amar de vreme desconspirarea? Nu s-a luptat ea pentru scoaterea arhivelor la lumina? Nu a facut atata caz din “curatenia morala” a politicii romanesti? Ce i-a venit fatucii aleia, de altfel atat de simpatica?

Dar, huh, Lavinia vine cu dovezi, iar Mona Musca “recunoaste”. De fapt recunoaste ceva acolo, nu ca a colaborat, ci doar ca a dat niste informatii cu privire la studentii straini care-i frecventau cursurile.
Am fost derutat. O consideram un model de eleganta - politica, umana. O femeie serioasa care nu se ia de guler cu toti ciucametii politicii noastre. Poate parul alb si tinuta demna m-au pacalit - a fost, oricum o imensa dezamagire.

Dar nu-i nimic! m-am gandit. Mai sunt altii care n-au colaborat, care n-au semnat note, care..
Naivitate, ignoranta sau prostie? Nu stiu ce a fost in capul meu.. pentru ca nu trece mult si aceeasi Lavinia Sandru se ia de gat cu senorul/mult-slavitul/eroul/respectabilul Vadim. Vine ea cu dovezi, nebunu’ neaga - ca de-aia e nebun, sa nege realitatea. Pai daca si Vadim - erou al luptei impotriva fostei nomenclaturi, cel care acuza si ameninta cu focul iadului turnatorii defunctului regim - daca si Vadim s-a murdarit, apai trebe’ sa-mi iau jucariile si sa-mi vad de drum.

Deci, in cine sa mai am incredere? Basescu nu-si scoate dosarul, dar el e bine-merci, pitit in spatele functiei. La extreme, Mona Musca si Vadim si-au dovedit, cel putin moral, vinovatia. Ce au semnat e treaba lor, dar ca atata amar de vreme au acuzat pe altii si n-au scos o vorba despre ei..
Si iata ca azi deschid RSS Feeder si citesc, pe realitatea.net, dosarul unui alt domn al politicii autohtone: Radu Berceanu.

http://www.realitatea.net/media/dosariada/bercea_vol1.pdf
http://www.realitatea.net/media/dosariada/bercea_vol2.pdf

Cititi. Nu va enervati. Stati calmi si incercati sa-mi raspundeti si mie la o intrebare:
eu cu cine naiba mai votez?!?
———–

[Regards]

Mda. A mai trecut un meci, un alt "mare meci mare" peste noi.

Pregatit cu surle si trambite, precedat de un adevarat razboi mediatic si declaratii razboinice, Meciul se anunta unul de miza, in care rezultatul era tot ceea ce trebuia sa conteze.Acum, ca nu sunt eu mare microbist e una, dar daca tot am rontait seminte aproape 30 de ani cu ochii in televizoare, pot sa imi dau cu parerea.
Iar impresia mea e: PROST, dom'le, PROST!Nu meciul in sine vreau sa-l comentez aici, las pe altii mai destepti si mai cetitzi s-o faca (oricum nu mi-as pierde timpul cu fotbalul).
Dar vreau sa spun ceva despre Mentalitate.M-am uitat la meci pe sarite, cu gatul facand naveta intre monitor si Tv. O prima repriza a carei inceput m-a speriat, pana mi-am dat seama ca nici bulgarii nu-s mai dihai ca noi. O apa si-un pamant, balcanicii astia.
La golurile noastre m-am bucurat, fireste. Vecinii o luasera razna rau de tot, si asta ma linistea mai mult decat jocul nostru. Pai jucau aia cu mijlocasii pe post de varfuri si cu varfurile in aparare, de teama unui de-a dreptul 3-0 rusinos. Erau, in limbajul meu, "varza".

..si a urmat primul gol al lui Petrov.
Ei bine, in timp ce TVR-ul ne miluia cu reluarile, nu ma puteam gandi decat "or sa ne bata nebunii.. or sa ne bata!".

Pentru ca asta suntem noi, romanii. O natiune care merge pe noroc, pe poate-poate, pe mila Domnului. Redusa la nivel fotbalistic, este exact mentalitatea care ne-a adus egalul in locul victoriei, si rusinea in locul bucuriei. Pentru ca - desi balonul e intr-adevar rotund - mi se pare rusinabil sa iei 2 goluri in 1-2 minute, si asta in minutul 80, cand lumea e a ta.Este mentalitatea perdanta, pur balcanica, care ne-a facut, de-a lungul istoriei, sa ne omoram conducatorii, sa ne tradam aliatii si sa ne intoarcem mereu dupa cum ne dicteaza interesul. Care ne-a pus sacii in caruta inainte de termen, si caruta inaintea boilor, cand trebuia sa tragem mai tare.

Si m-a mai enervat ceva (tot legat de mentalitati): impresiile unei generatii de fotbalisti care si-au batut joc de un sport indragit de romani. In afara unui Chivu (modest si uman, ca de obicei) as vrea sa acuz, daca nu one-by-one, atunci intreaga echipa de fotbal: rezultate IOC, calificari IOC, bucurii IOC, dar fumuri si impresii cat cuprinde.

Pai noi, masele care ar trebui sa stam linistite in banca noastra, multumite cu painea si circul oferite - model stramosesc de calmare a spiritelor - de catre mai-marii nostri, ce sa mai zicem?

Sa ne bucuram ca nu e mai rau, desigur. Asa cum am facut-o de cate ori hotarau altii pentru noi, de cate ori eram ocupati, de cate ori pierdeam sau tradam, de cate ori ieseam in fata cu declaratii mincinoase. Sa ne bucuram, caci se putea si mai rau: puteam sa fim negri pe plantatie, sa fim o natiune bananiera mai mult decat suntem, sa fim bataia de joc a altora mai dihai decat acum.

Puteam?