Manea stie de ce...?!

Primavara 2008. Ghiocei, martisoare, aer proaspat si astenie. Dezbateri aprinse. Liste sau uninominal. Pact pentru educatie si declaratii razboinice. Tariceanu, Basescu, Vadim si Boc. Parlament, Guvern, ministere si partide, luari de cuvant in plen sau pe langa plen, confederatii sindicale si greva generala.

Aceeasi nebunie din patru in patru ani. Aceleasi fete, aceleasi mutre obosite de lupta pentru procente, pregatite insa pentru razboiul ce va sa vie, aceleasi vorbe si idei rasucite in sute de variante. Nimic nou sub soare. Candidatii vin, cer si spera. Unii fac sau incearca sa faca, altii deschid gura si promit ca ar putea face, daca ne lasam fraieriti. Realizarile spun multe. Intr-o viata de om construiesti pentru tine sau pentru semenii tai - si constanteanul din autobuzul 44 intelege mai bine decat cred EI, candidatii, ca ar fi capabili. E mare lucru sa te poti lauda cu ce ai facut. Sa spui ca ai pavat drumuri si ai luminat orasul, ca ai spalat fatada si ai gonit cainii comunitari. Mare lucru. Si omul vede. Te crede. Stie ca cei doi metri de alee din spatele blocului sunt prevazuti cu tot atatia stalpi galbeni, inalti, si ca aceeasi alee e pietruita. Stie ca nu-i mai e frica sa iasa seara la plimbare, si tine minte cum era odata, cand o sleahta colorata si urat mirositoare iti tinea calea pe bulevard. Constanteanul stie multe.

Stie, de exemplu, ca-i usor sa promiti ca vei face si vei drege pentru el, cand toata viata nu ai facut decat pentru tine. Vine el, candidatu’, si-ti cere votul, dar se face ca ploua daca-l intrebi ce a realizat in viata pentru comunitate. Nu a plantat un copacel pana in campania electorala, nu a strans o hartie de pe strada daca nu era macar un fotoreporter cu blitul pe el. Nu a dat niciodata semne ca i-ar pasa de altii, drept pentru care nici altii nu il cunosc.

Nu il cunosc pe Victor Manea decat de la televiziunea partidului sau. Nu il stiu, desi el, candidat la Primarie, ar vrea ca eu - cetateanul - sa-l stiu, eventual sa-i stiu si pozitia pe liste. Pai, cum sa stiu ceva despre candidat cand nici vecinii de bloc nu se pot lauda cu asa ceva? E adevarat, apare pe sticla cam la fiecare ora - tinerel, voinic si cu chef de viata. Apare odata cu stirile, intre stiri si dupa stiri, citeste discursuri si sta la… Taifas. Discuta vorbe si vorbeste spuse - e usor, din moment ce le citeste. De fapt, un Birou de Presa si un consilier de imagini bun fac cat o campanie reusita - si sefii lui Manea stiu asta. Mai pui o televiziune peste, si uite campania! Faci un „pamflet“ si-l inveti pe omu’ care se chinuieste sa faca „revista presei“ ce si cum sa spuna, sa dea cu pofta in opozitie, sa spuna ca „celalalt“ - contracandidatul - a inventat bomba atomica, ciuma si nazismul. Sa injure ziarele care nu-l pupa frumos pe cine trebuie si, novice in politichie, sa dea cu realizarile altora de pamant.

As spune, ca un cunoscut, „fleosc, dont cher“. Fiecare cu-ale lui, nimeni nu-i perfect. Dar uite ca vin alegerile, trec alegerile si noi ramanem cu ce votam. Se spune ca poporul e de vina pentru conducatorii lui. Si tare mi-e frica sa nu ma trezesc, maine-poimaine, ca nepasarea de altadata ma arde la buzunare. Vreau sa stiu cum il cheama pe primarul urbei natale, nu vreau sa ma conduca un necunoscut fara personalitate, care nu stie sa citeasca decat comunicatele biroului sau de presa. Si vreau sa stiu ce a facut - pentru locatarii de pe scara sa, din cartierul sau, din orasul pe care vrea sa il conduca - inainte de a fi numit candidat. Dar uite ca nu stiu, si nici el nu stie sa-mi spuna, pentru simplul motiv ca nu prea are cu ce sa se laude. Asa ca, pana una-alta, ramane batut in cuie: orice amator de putere trebuie intai sa-mi dovedeasca ca merita stampila mea.